Directorul SRI, despre presupusa șantajare a lui Mircea Băsescu: Nu comentez „cazuri individuale”

Directorul SRI, despre presupusa șantajare a lui Mircea Băsescu: Nu comentez cazuri individuale
Publicat: 11/06/2014, 18:34
Actualizat: 08/02/2019, 14:21

Directorul SRI a participat, miercuri, la ședința Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.

Maior a fost întrebat, după ședință, dacă SRI știa că fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea, ar fi fost șantajat într-un caz în care este vehiculat și numlele lui Bercea Mondial. „Nu comentez cazuri individuale, care sunt în justiție în acest moment”, a răspuns George Maior.

Ginerele lui Bercea Mondial, acuzat că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, căruia i-ar fi cerut 280.000 de euro amenințându-l că va face publice informații compromițătoare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la sfârșitul lunii mai, de Tribunalul Constanța.

Potrivit unor surse judiciare, odată cu reținerea, pentru șantaj, a ginerelui lui Bercea Mondial, Marius Constantin, prins în flagrant, la sfârșitul lunii mai, în timp ce primea de la fratele președintelui 10.000 de euro, într-o acțiune a DNA Constanța, au apărut noi probe în acest caz, care au dus la redeschiderea dosarului în care fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a fost denunțat de Mircea Băsescu pentru trafic de influență și șantaj.

Ulterior redeschiderii, dosarul a fost trimis de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța la DNA Constanța, în vederea conexării.

Sursele citate au mai precizat că în urma redeschiderii acestui dosar a fost necesară transferarea lui Florin Anghel la Penitenciarul Poarta Albă, asfel încât acesta să poată fi audiat la DNA Constanța ori de câte ori va fi necesar.

În motivarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanța care a emis mandatul de arestare preventivă pe numele lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, se arată că Mircea Băsescu a botezat-o, în urmă cu aproximativ patru ani, pe fata soților Izaura Anghel și Marius Constantin, legătura dintre cele două familii fiind realizată de către Marian Adrian Căpățână.

Începând cu anul 2013, ulterior încarcerării lui Sandu Anghel, membrii familiei acestuia au început să exercite presiuni asupra lui Mircea Băsescu, afirmând că Marian Căpățână a primit de la ei importante sume de bani, ce urmau să-i fie remise fratelui președintelui Traian Băsescu pentru ca acesta să uzeze de relațiile avute, cu scopul de a obține liberarea lui Bercea Mondial.

Amenințările au fost făcute telefonic, încă din anul 2013, de către fiul lui Sandu Anghel, Florin, discuțiile fiind înregistrate de fratele președintelui cu telefonul mobil, transcrierile convorbirilor aflându-se la dosar.

„Amenințările exercitate asupra persoanei vătămate au vizat denigrarea ei și a membrilor familiei sale, prin dezvăluirea în presă a unor presupuse fapte de corupție, de natură să aducă atingeri imaginii sale”, se arată în motivarea deciziei.

Deoarece acest demers a eșuat, membrii familiei Anghel au solicitat într-o întâlnire comună, la care au participat atât Mircea Băsescu, cât și Marian Căpățână, restituirea sumelor plătite. Această întâlnire a fost monitorizată de lucrătorii de Poliție judiciară de la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Constanța, discuțiile fiind înregistrate în mediul ambiental.

„Din cuprinsul acestei discuții rezultă unele indicii privind primirea de către Marian Adrian Căpățână a unor sume de bani de la membrii familiei Anghel cu scopul de a obține eliberarea numitului Sandu Anghel. Cu toate acestea, numitul Marian Adrian Căpățână a folosit banii respectivi în interes personal, investindu-i într-una din societățile sale. Din acest motiv, Florin Anghel și Anghel Fănica au exercitat multiple amenințări cu moartea asupra lui și i-au cerut să își treacă toate bunurile pe numele lor”, se mai precizează în documentul citat.

Amenințări au fost exercitate și asupra lui Mircea Băsescu, „însă situația s-a calmat după ce fiul lui Sandu Anghel, Florin Anghel, a fost încarcerat ca urmare a condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate”.

Cu toate acestea, în 25 mai, fiica lui Bercea Mondial, Izaura Constantin, și soțul acesteia, Marius Constantin, părinții copilului botezat de Mircea Băsescu, au mers acasă la fratele președintelui Traian Băsescu și l-au amenințat din nou că vor începe o campanie de presă denigratoare împotriva sa, solicitând plata sumei de 280.000 de euro. Situația s-a repetat o zi mai târziu, când cei doi au mers la societatea deținută de Mircea Băsescu, se mai arată în motivarea instanței.

El a fost sunat apoi de către Izaura Constantin care i-a comunicat că în 30 mai se va prezenta împreună cu soțul ei pentru a primi cei 280.000 de euro.

În 29 mai, Mircea Băsescu a contactat-o pe Izaura Constantin pentru a cere o amânare până pe 6 iunie, însă nici aceasta și nici soțul ei nu au fost de acord. Femeia a afirmat că se va prezenta, conform înțelegerii, în 30 mai pentru ridicarea sumei de bani.

Ulterior, Mircea Băsescu a fost din nou sunat de către cei doi soți, care i-au spus că se află în București și că se vor prezenta chiar în seara de 29 mai și că, dacă nu vor primi cel puțin o tranșă de 10.000 de euro, îl vor denigra, astfel încât toată țara să afle despre el.

Și aceste discuții au fost înregistrate cu telefonul mobil de către fratele președintelui, care le-a pus la dispoziția organelor de urmărire penală, transcrierile aflându-se la dosar.

Conform sursei citate, în după-amiaza zilei de 29 mai, Anghel Izaura, Anghel Grinică Ion, fratele ei minor, și Marius Constantin au mers acasă la Mircea Băsescu, iar cei patru s-au deplasat apoi la sediul firmei fratelui președintelui, aflată în Portul Constanța.

În cadrul discuției care a avut loc în biroul lui Mircea Băsescu, și care a fost înregistrată cu mijloace video, în baza ordonanței, inculpații au formulat din nou amenințări cu dezvăluirea în presă a unor fapte compromițătoare pentru persoana vătămată și familia acesteia. De asemenea, ei s-au arătat nemulțumiți de suma de 10.000, pe care în final au acceptat-o, urmând să revină după câteva zile pentru a primi restul sumei de până la 280.000 euro. La ieșirea din biroul lui Mircea Băsescu, inculpații au fost prinși în flagrant având asupra lor suma de 10.000 de euro, se mai arată în motivare.

În aprilie 2013, Bercea Mondial a fost condamnat definitiv de instanța supremă la doi ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani.

În mai 2014, instanța supremă l-a condamnat pe Sandu Anghel la opt ani și nouă luni de închisoare cu executare, în dosarul în care acesta este acuzat că și-ar fi înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, decizia fiind definitivă.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din județul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetați de Poliția Olt, în ultimii șase ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru șase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?